Pomul de Craciun

Impodobirea pomului de Craciun este un obicei, venit din Occident, cel mai probabil de la popoarele germanice. incetul cu incetul, acesta a intrat in traditia crestina. In Evul Mediu, case impodobite cu pomi de Craciun apar in provincile Alsacia si Lorena, dar nu cu ocazia Craciunului, ci mai degraba ca cea a Anului Nou. De aici traditia se extinde in intreaga Franta, Spania, Italia si Elvetia.

De asemenea, este posibil ca pomul de Craciun sa provina de la nordici, care obisnuiau sa-si impodobeasca casele cu ramuri de brad si de vasc. Pomul de Craciun a patruns mai tarziu si in Orient, prin intermediul catolicismului.

In Rusia europeana Ajunul Craciunului era sarbatorit in padurile de brazi, unde era ales unul ca cel mai frumos dintre toate si impodobit cu lumanari aprinse, bomboane, jucarii etc.

Bradul impodobit se intalnea ca pom de Craciun doar in orasele din Germania sfarsitului de secol XIX, dar odata cu Primul Razboi Mondial s-a raspandit pe intreg teritoriul acestei tari.

In traditia romaneasca de la sat, regasim acest obicei al impodobirii bradului la nunti si la moartea tinerilor, femei si barbati. Obiceiul exista din vremea dacilor si semnifica o nunta rituala intre persoana decedata si natura reprezentata prin brad. El a ramas in traditia unor comunitati locale din regiunile Banat si Oltenia.

Bradul astfel impodobit se numeste Pomul vietii, care se regaseste drept motiv natural in arta populara.

Odata cu evolutia etnografica a poporului roman, bradul a capatat din ce in ce mai multe intelesuri, precum cel de "arbore de judecata", "arbore de pomana", "arbore fertilizator" sau "stalp de arminden".